Sancţiunile suplimentare adoptate de Uniunea Europeană împotriva Iranului depăşesc cu mult restricţiile impuse până în prezent de ONU.
Lista de sancţiuni adoptată la Bruxelles de miniştrii de Externe ai UE cuprinde, printre altele, interzicerea investiţiilor în industria iraniană a petrolului şi a gazelor naturale şi limitarea comerţului cu bunuri care pot deservi atât scopuri civile cât şi militare (aşa-numitele bunuri “dual-use”). Transferuri bancare către Iran cu un volum de peste 40.000 de euro nu vor mai putea fi efectuate decât cu aprobare specială. Ministrul german de Externe, Guido Westerwelle, a vorbit despre “un semnal limpede şi ferm, un apel puternic al UE la adresa Guvernului iranian, de a reveni la masa dialogului, la cooperarea cu statele internaţionale şi de abandona proiectul de înarmare nucleară”.
Punctul vulnerabil al Republicii islamice
Expertul pe problema iraniană de la Transatlantic Institute, Joshua Goodman, crede în eficacitatea sancţiunilor adoptate de UE, deoarece
“sectorul energetic este punctul cheie al acestor sancţiuni, fiind punctul forte al economiei iraniene şi, prin urmare, şi punctul ei cel mai vulnerabil, deoarece economia ţării depinde în totalitate de acest sector. Şi dacă poţi lovi în punctul lor slab, poţi afecta regimul de la Teheran”.
Contradicţie la Teheran
Reacţiile iraniene sunt contradictorii. Într-o scrisoare adresată Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică de la Viena, Guvernul iranian a semnalat disponibilitatea de a negocia. De cealaltă parte, potrivit agenţiei iraniene de presă IRNA, Ministerul de Externe de la Teheran a catalogat noile sancţiuni drept ineficiente şi contraproductive. Ele nu ar contribui în nicun fel la reluarea negocierilor pe marginea programului nuclear, nici nu ar reuşi “să înfrângă voinţa poporului de a-şi împlini ambiţiile sale nucleare legitime”. Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Ramin Mehmanparast, a mai declarat că UE ar fi cedat presiunilor americane, renunţând astfel la independenţa sa politică. Astfel, UE ar fi apucat-o pe o cale greşită.
Exemplul UE a fost urmat şi de Canada, care a anunţat, de asemenea, înăsprirea sancţiunilor împotriva Teheranului.
Sursa: dw-world.de
Controversat printre politicieni şi un mister pentru cei mai mulţi dintre români. Vorbim de scutul antirachetă cu care americanii vin la noi. De ce? Ne spune negociatorul-şef al României la discuţiile cu SUA – pentru că România se află pe traiectoria dintre Iran şi Europa, adică este locaţie ideală pentru a intercepta un eventual atac venit dinspre Teheran.
În negocierile, două runde până acum, dintre Bucureşti şi Washington, au fost stabilite drepturile şi obligaţiile celor două părţi.
“Zona Europei de Sud-Est, dar şi alte zone din spaţiul european şi euroatlantic sunt supuse unei vulnerabilităţi crescute în faţa unor atacuri cu racahetă cu rază scurtă şi medie de acţiune”, a declarat Bogdan Aurescu, secretar de stat în MAE.
Părţi ale scutului vor fi amplasate, deocamdată, în Cehia, Polonia şi România. Radarele şi rachetele interceptoare opresc traiectoria rachetelor balistice care ar pleca din ţări duşmane, precum Iran, cu ţinta – Statele Unite ale Americii.
“Specialiştii vor putea să intercepteze eventuale rachete care vor fi lansate spre teritoriul statelor care fac parte din acest sistem”, spune Bogdan Aurescu.
Atunci când o rachetă este lansată de către unul dintre statele considerate inamice, un radar extraatmosferic o detectează şi transmite un semnal spre o bază militară dotată cu interceptori. Din baza militară sesizată de semnalul satelitului va fi lansată o altă rachetă, cu misiunea de a distruge racheta inamică.
Video:
Scepticii susţin însă că programul e inoportun, în condiţiile în care ţara noastră nu e ameninţată direct
de vreun inamic. Oare?
“Astfel de sisteme sunt necesare. Ele nu cresc vulnerabilitatea sau riscul de atac ci, dimpotrivă, sporesc securitatea statelor care sunt protejate de aceste sisteme”, a explicat Bogdan Aurescu.
O altă controversă este legată de dependenţa nostră energetică faţă de Rusia, ţară extrem de deranjată de programul Statelor Unite. Aurescu susţine însă că îngrijorările sunt nejustificate mai ales pentru că Rusia este permanent informată în legătură cu paşii negocierilor.
“Nu aş vrea să speculăm însă şi la nivel NATO cât şi în relaţia directă cu partea americană, partea rusă este interesată de aceste discuţii”, a spus Aurescu.
De asemenea, Bogdan Aurescu susţine că nu există nicio legătură între sistemul american de apărare, furnizat de americanii de la Lockheed Martin, şi decizia CSAT-ului românesc de a achiziţiona avioane pentru înzestrarea armatei, vechi de 30 de ani, de la aceeaşi companie.
Sursa : Antena3.ro
“Până la finele anului 2010 istemul informatic unitar integrat în sistemul de sănătate trebuie să fie rezolvat în România, pentru că ar aduce economii anuale importante, de 300 milioane euro, printr-un control riguros al reţetelor eliberate pentru medicamente
compensate”, a declarat miercuri, Emil Boc într-o conferinţă de presă organizată la Guvern.
Premierul a vorbit şi despre cardul naţional de sănătate, despre care a spus că va fi implementat până la finele anului 2011, şi se va alătura sistemului informatic integrat de sănătate.
“Cardul informatic va permite să avem dosarul complet al fiecărui cetăţean care nu va fi obligat să meargă să aducă adeverinţă că a plătit contribuţiile sociale, şi nu va mai pierde timp pentru solicitarea unui serviciu. Banii trebuie să fie alocaţi prin Fondul Naţional al Casei de Asigurări de Sănătate, după ce sistemul informatic integrat este în aplicare. Până la finele lui 2011 trebuie implementat acest card
de sănătate”, a spus prim-ministrul.
El a precizat că finanţarea va proveni din fonduri europene, costurile proiectului fiind estimate la 50 de milioane euro, iar “Casa
de Sănătate este mandatată să implementeze aceste programe până la finele lui 2011″.
Deciziile au fost luate la şedinţa de Guvern de miercuri, la care a participat şi preşedintele Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate.
Video:
Sursa : Antena3.ro
Vestea nu a fost confirmată încă de NASA, dar provine de la unul dintre cei mai importanţi astronomi implicaţi în proiectul Kepler.
Într-o prezentare recentă, Dimitar Sasselov, cercetător care lucrează în echipa ce se ocupă de gestionarea datelor colectate de telescopul Kepler, a oferit o informaţie extraordinară: NASA a descoperit circa 140 de planete în jurul altor stele cu dimensiuni asemănătoare Pământului.
Potrivit discovery.com, de obicei un anunţ de asemenea magnitudine se face de obicei printr-un comunicat de presă, dar în timpul unui prezentări TEDGLobal din Oxford, Anglia, Sasselov a lansat această informaţie într-un slide din prezentarea sa.
„Putem observa că planetele mici domină totul”, a declarat acesta în timp ce prezenta un grafic cu diverse exoplanete, care arăta şi numărul lor, potrivit estimărilor din iulie 2010.
Este o ştire extraordinară, iar dacă va fi confirmată de NASA, descoperirea a peste 100 de planete asemănătoare Pământului va rămâne în cărţile de istorie.
Deşi telescopul a fost construit pe această supoziţie, Kepler a dovedit că planeta noastră nu este unică în galaxie. Dacă există atâtea planete telurice în galaxie, care sunt şansele ca să aibă şi viaţă extraterestră?
Sursa: Realitatea.net
Bucureştiul va avea în curând o nouă organizare administrativă, două proiecte de lege aşteptând girul Parlamentului pentru a schimba radical capitala României. Sectoarele vor fi înlocuite cu districte, localităţile din Ilfov vor face parte din Bucureşti, iar viitorul megalopolis va avea, ca marile capitale europene, un city manager.
Odată a fost Micul Paris, astăzi este amintire. Mai multe administraţii au încercat să îi readucă imaginea de altădată, să schimbe ceva. Gropile, câinii vagabonzi, clădirile de patrimoniu în paragină, zgârie-norii construiţi haotic sunt problemele majore ale Bucureştiului actual împărţit în şase sectoare.
Legea Bucureştiului, despre care vorbesc unii politicieni, promite schimbări atât administrative, cât şi în felul cum se cheltuie banii.
Deputatul PDL Vasile Gherasim, iniţiatorul unui proiect de lege care se referă la zona metropolitană a Bucureştiului, pledează pentru o administraţie mai ieftină, cu un buget centralizat la nivelul Capitalei: “Noi trebuie să luptăm pentru o administraţie cât mai ieftină”. Potrivit acestui proiect, postat pe site-ul zmb.ro, zona metropolitană cuprinde municipiul Bucureşti plus alte 62 de localităţi din Ilfov (vezi Harta).

“Noi avem acum un proiect al grupului unor deputaţi PDL care a fost depus la Camera Deputaţilor. A trecut de Camera Deputaţilor, se află în Senat. Actorul principal este Consiliul de administrare al zonei Metropolitane care impune foarte puţine cheltuieli. Acest consiliu este constituit pe baza principiului subsidiarităţii astfel încât fiecare să participe la decizie, dar pentru a crea un echilibru s-a mers pe o discriminare pozitivă pentru zona periurbană. Dacă o luăm după numărul de populaţie, nu mai încape Bucureştiul deloc într-o asemenea construcţie. Este ales un consiliu de administrare care are un city manager care propune locuitorilor o listă de obiective pe an”, a declarat Vasile Gherasim pentru REALITATEA.NET.
Deputatul a precizat că în primii doi ani, ar merge pe mutarea din zona centrală în zona periferică a tuturor garajelor grele, depourilor, astfel încât să ajungă şi transportul în comun în afara Bucureştiului . Va exista un city manager va raporta lunar care este stadiul proiectelor.
“Dacă se aprobă şi trece de Senat, poate să treacă şi în toamna asta, poate intra în efectivitate imediat pentru că nu vin cu alegeri pentru treaba asta. Din actualii consilieri, constitui consiliul general al zonei metropolitane care desemnează consiliul de administraţie al zonei. Va fi o grupare de tehnocraţi, între 15-100 de persoane. Zona metropolitană este în dezbatere publică din 2003. S-au primit foarte multe interpelări. A fost discutată la toate nivelurile, şi cu societatea civilă. Au existat multe adaptări. Ar trebui mai întâi să avem o viziune metropolitană asupra dezvoltării ansamblului Bucureşti şi după aceea să putem discuta despre o lege administrativă”, a mai explicat Gherasim.
Pedelistul Costică Canacheu prezintă pe siteul personal câteva dintre ideile principale incluse în proiectul “Legea Capitalei pentru o Capitală a legii”. “Legea oferă instrumente juridice şi administrative care apropie administraţia şi serviciile publice de comunitate şi de cetăţean”, susţine deputatul.
Deputatul Costică Canacheu a declarat pentru REALITATEA.NET că încă se lucrează la o Lege a Bucureştiului, se fac cercetări sociale şi nu există o variantă finală care să poată fi prezentată opiniei publice pentru dezbatere. Canacheu a precizat că proiectul despre care a vorbit pe blogul său se referă doar la Bucureşti, urmând ca proiectul colegului său Vasile Gherasim să fie valabil pentru zona metropolitană.
Legat de oraganizarea capitalei în 26 de districte, Canacheu a explicat că “S-a dezvoltat o cercetare în legătură cu cea mai bună organizare posibilă. Am ajuns la 26 de districte, pentru că studiile spun că între 80.000 şi 100.000 de cetăţeni formează o unitate administrativă coerentă. La fel se întâmplă şi la Praga sau Viena. Cercetarea a relevat că pe această bază s-au înfiinţat şi secţiile de poliţie”. În cazul în care se va opta pentru împărţirea Bucureştiului în districte actualele sectoare se vor desfiinţa.
“Nevoia reală pentru o Lege specială a Municipiului Bucureşti a existat permanent. Odată adoptată Legea Capitalei oferă un cadru juridic-administrativ adecvat pentru a exprima şi realiza interesele şi aspiraţiile concrete ale locuitorilor Municipiului Bucureşti, respectiv pentru a integra pragmatic capitala României în rândul capitalelor moderne din statele-membre ale Uniunii Europene”, scrie Canacheu pe site-ul personal.
Pedelistul susţine că impactul estimat al adoptării Legii Capitalei se poate materializa în două planuri fundamentale: “Legea oferă instrumente juridice şi administrative care apropie administraţia şi serviciile publice de comunitate şi de cetăţean, printr-o organizare flexibilă a teritoriului şi prin eficientizarea instituţiilor. În al doilea rând, afirmă identitatea, respectiv stimulează modernizarea şi creşterea competitivităţii generale a Municipiul Bucureşti în plan naţional şi european”.
În varianta de pe site-ul lui Costică Canacheu, proiectul propus pentru Legea Capitalei vizează următoarele direcţii fundamentale:
* Eliminarea ambiguităţii actuale în ce priveşte rolurile şi raporturile dintre municipalitate şi subdiviziunile sale administrative.
* Orientarea acţiunii administraţiei şi serviciilor publice către cetăţean.
* Creşterea capacităţii de conducere şi coordonare la nivelul aleşilor locali.
* Informare permanentă şi adecvată a cetăţenilor, pentru a creşte implicarea lor reală în viaţa comunităţi.
* Punerea în consonanţă a normelor în materia descentralizării şi amenajării teritoriului.
* Dezvoltarea echilibrată a colectivităţilor din Municipiul Bucureşti.
* Administrarea eficientă a resurselor financiare.
Gorghiu (PNL): Proiectul legii Capitalei trebuie dezbătut împreună cu bucureştenii
Proiectul legii Capitalei, care prevede între altele ca primarii de sector să fie aleşi din rândul consilierilor generali, trebuie supus întâi unui studiu de impact. Deputatul PNL Alina Gorghiu a susţinut la Realitatea FM că, dincolo de deciziile celor care sunt la conducere, trebuie să conteze de la bun început opinia bucureştenilor faţă de acest proiect de lege.
Proiectul de modificare a formei de administrare a Capitalei prevede ca primarii de sector să fie aleşi din rândul consilierilor generali, consilii locale să fie desfiinţate, iar atribuţiile Primăriei Generale să fie extinse.
Prefectul Capitalei: Legea Capitalei ar putea duce pe linie dreaptă si proiectul zonei metropolitane
Prefectul Capitalei Mihai Atănăsoaei a spus la Realitatea FM că discuţiile pe marginea acestui subiect ar putea dura mult timp, pentru că proiectul de act normativ urmează să schimbe fundamental forma de administrare a Bucureştiului. El mai spune că Legea Capitalei ar putea duce pe linie dreaptă şi proiectul zonei metropolitane. În acest fel, s-ar putea rezolva şi problema transportului public în judeţul Ilfov, mai spune acesta.
Potrivit experţilor, între avantajele unei Zone Metropolitane se numără satisfacerea cererii de locuinţe a populaţiei, crearea de locuri de muncă şi creşterea atractivităţii zonelor pentru investitori.
Duel între Udrea, Vanghelie şi Oprescu pe Legea Capitalei
Marian Vanghelie, primarul PSD al sectorului 5, l-a atacat pe actualul Primar general, Sorin Oprescu că are o înţelegere cu PDL, pentru că împreună ar “duce lucrurile într-o anumită linie”. Jurnaliştii de la cotidianul Puterea scriu că noua strategie a PSD Bucureşti este de a acredita ideea că “doctorul” nu reprezintă electoratul social-democrat, ci s-a vândut rivalilor democrat-liberali. Vanghelie a atras atenţia că există un plan secret între PDL şi Oprescu care prevede “strângerea tuturor fondurilor în mâna lui Sorin Oprescu, deoarece PDL le poate controla prin intermediul Consiliului General”.
După ce Elena Udrea a preluat funcţia de preşedinte al PDL Bucureşti în presă s-a speculat că ar dori să candideze la Primăria Bucureşti. Asta mai ales după ce a lansat o discuţie pe blogul său despre ce ar trebui schimbat în Capitală. La prima şedinţă a organizaţiei Udrea a precizat că nu doreşte acest lucru. Obiectivul său declarat este recâştigarea electoratului PDL din Bucureşti prin reîntoarcerea la modelul Traian Băsescu. Udrea a punctat că va susţine “Orice proiect al primarului general care este de interes pentru bucureşteni, după cum ne vom opune propunerilor hazardate, niciodată posibil de dus la îndeplinire, aşa cum s-a întâmplat în perioada mandatului lui Sorin Oprescu. Vom face opoziţie constructivă, vom fi alături de toţi cei care îşi doresc să facă lucruri bune pentru Bucureşti, chiar dacă e vorba de primarul Capitalei”.
Sursa : Realitatea.net
FMI a ajuns la Bucureşti şi i-a găsit pe oficialii Guvernului Boc cu o mare problemă: nivelul arieratelor, respectiv datoriile mari pe care statul le are către mediul privat. Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI, a avertizat încă de acum două săptămâni că acordarea tranşei a şasea din acord, de 900 de milioane de euro, depinde şi de reducerea arieratelor. Abia ajuns în România, şeful misiunii Fondului la Bucureşti, Jeffrey Franks, a anunţat că FMI va lua în calcul pentru 2010 o recesiune mai adâncă de 0,5% din PIB, dar până la 3%. În condiţiile în care pe plan extern statului i-ar fi greu să se împrumute în condiţii convenabile şi nici pe plan intern relaţia cu băncile nu este tocmai bună, surse oficiale au declarat pentru Gândul că la Bucureşti s-a discutat şi despre cel mai pesimist scenariu posibil, aplicabil în lipsa banilor de împrumut: plata raţionalizată a pensiilor şi a salariilor. “Pur şi simplu statul ar putea rămâne fără bani, ceea ce înseamnă că va fi nevoit să raţionalizeze cheltuielile. Asta poate însemna şi anularea totală a investiţiilor şi plata cu întârziere a salariilor şi a pensiilor”, ne-au declarat sursele, scrie Gândul.
Misiunea oficială a FMI la Bucureşti, în urma căreia Guvernul va afla dacă va primi tranşa a şasea din acord, de circa 900 de milioane de euro, a început pe un ton pesimist. Jeffrey Franks, şeful misiunii, a anunţat că Fondul va revizui în jos prognoza privind recesiunea economiei româneşti. Conform prognozei din primăvară, în 2010 economia românească ar urma să scadă cu 0,5% din PIB, faţă de o creştere de 1,3% cât se estimase în iarnă.
Sursa: AmosNews.ro
Cota unică ar putea fi redusă şi TVA ar putea fi majorată din nou. Acesta este un scenariu care ar putea fi aplicat de la 1 ianuarie 2011, dacă FMI aprobă planul guvernului Boc. Surse din cadrul coaliţiei de guvernământ au declarat pentru Evenimentul Zilei că au în vedere reducerea cotei unice atât pe venituri, cât şi pe profit, la 10%.
Chiar dacă ministrul Sebastian Vlădescu spunea zilele trecute că sistemul
de taxe şi impozite nu va fi modificat, coaliţia de guvernare se pare
că doreşte reducerea cotei unice la 10% şi creşterea TVA la 25%.
Prin această măsură, ar putea fi introduse noi impozite în agricultură, cum ar fi taxa pentru nelucrarea pământului. Totodată, şi impozitele pe proprietăţile imobiliare ar putea fi mărite, de la 1 ianuarie 2011.
Sursele guvernamentale citate de Evenimentul
Zilei au declarat că decizia va fi luată însă în acord cu FMI, care vrea măsuri clare de realizare a veniturilor bugetare, iar TVA, din punctul lor de vedere, e o sursă sigură, deşi majorarea TVA va reduce consumul fiscalizat.
Reducerea cotei unice este văzută în coaliţie drept cel mai important element de susţinere a creşterii economice şi de atragere a investiţiilor străine, fără de care nu se poate relua creşterea economică.
Andreea Paul Vass, conslierul premierului, a postat recent pe blogul său o analiză în care arată că o cotă unică redusă la 10% începând cu anul 2011 ar genera pierderi imediate la încasările bugetare.
Potrivit consilierului, unul dintre avantajele reducerii cotei unice constă într-o colectare suplimentară de venituri publice de cel putin 0,45% din PIB prin diminuarea cu o cincime a muncii la negru pe termen scurt.
Cu o cotă de impozitare de 10%, România se va clasa pe aceeaşi poziţie cu Bulgaria, astfel creându-se premisele pentru atragerea unor investiţii străine, având în vedere că forţa de muncă a devenit mai ieftină acum, în urma reducerilor aplicate.
Sursa : Antena3.ro
Video:
Ne aşteaptă vremuri din ce în ce mai grele. Peste doi ani, aproape jumătate din datoria publică pe termen mediu a statului român ajunge la scadenţă, iar guvernul Boc trebuie să plătească peste 30 de miliarde de lei. Se vorbeşte de incapacitate de plată şi mai mult românii şi-ar putea primi salariile şi pensiile cu raţia. Pe de altă parte, şeful FMI Jeffrey Franks spune că România face progrese, iar împrumutul are mari şanse să fie acordat. Marţi, delegaţia FMI se întâlneşte cu patronatele.
Anul 2012 ar putea fi unul fatidic – şi nu din cauza profeţiilor mayaşe. La aceşti bani se adaugă şi o serie de drepturi pentru bugetarii care au câştigat procese cu statul, pentru a-şi recupera salariile. Până atunci, Guvernul are pregătit şi un plan pentru cazuri de forţă majoră: salariile şi pensiile ar putea fi raţionalizate.
Guvernanţii iau în calcul scenarii apocaliptice când vine vorba despre problemele economice cu care se confruntă România. Una dintre măsurile cele mai pesimiste pe care le-ar putea anunţa Executivul este plata raţionalizată a pensiilor şi salariilor, dacă statul nu va mai putea să se împrumute. Potrivit cotidianului Gândul, soluţia a fost discutată la întîlnirea Guvernului cu reprezentanţii FMI.
“Pur şi simplu statul ar putea rămâne fără bani, ceea ce înseamnă că va fi nevoit să raţionalizeze cheltuielile. Asta poate însemna şi anularea totală a investiţiilor şi plata cu întârziere a salariilor şi a pensiilor”, au declarat, pentru Gândul, surse participante la negocierile cu Fondul.
Pe termen lung, situaţia economică a României se anunţă şi mai întunecată. O analiză a jurnaliştilor de la Săptămâna Financiară arată fără dubiu că în 2012 ţara noastră va intra în incapacitate de plată.
Asta pentru că jumătate din împrumuturile pe termen mediu contractate de guvernul Boc sunt scadente peste doi ani. 10 miliarde de lei vor trebui achitaţi între octombrie 2011 şi octombrie 2012, împreună cu alte 25 – 30 de miliarde de lei, datorie pe termen scurt.
Presiunea pe bugetul de stat va fi cu atât mai puternică şi din cauză că Executivul trebuie să plătească în aceeaşi perioadă o treime din drepturile salariale ale bugetarilor care şi-au cîştigat drepturile în instanţă, dar Cabinetul Boc le-a amânat de la plată prin ordonanţe de urgenţă.
Şi datoria publică este într-o creştere vertiginoasă. Dacă în februarie 2010 nivelul datoriei publice era de 28,77% din PIB, în doar trei luni statul era îndatorat cu aproape 35% din PIB. Pentru a evita un colaps financiar complet în 2012, Guvernul are o singură soluţie, scrie Săptămâna Financiară: să contracteze un nou împrumut de la instituţii financiare
internaţionale.
Sursa: Antena 3
Departe de zgomotul contestatiilor „neinitiatilor”, asfaltatorul „Golden Blitz” Euroconstruct Trading ‘98 se pregateste de semnarea contractului
O megalicitatie provinciala de 100 de milioane de lei pe bani europeni pentru modernizarea unui bulevard din Braila este la o zi distanta pentru a fi atribuita celui care a ocupat locul 4 si care are o oferta mai scumpa cu vreo 50% decat a primului clasat. Si, ca tacamul sa fie complet, in pole position pentru castigarea ofertei se afla unul dintre asfaltatorii de la „Golden Blitz“, Euroconstruct Trading ‘98, detinuta de oamenii de afaceri Dan Besciu si Sorin Vulpescu, dupa ce primii trei clasati fusesera eliminati prin diferite tertipuri „tehnice”.
De ce nu are Braila lucrarile demarate pentru cel mai important bulevard pe fonduri europene ca tot ne chinuim sa le atragem? Pentru ca primaria municipiului se pierde in mici artificii tehnice menite sa avantajeze pe unul sau pe altul dintre ofertanti, astfel ca, desi a demarat licitatia de mai bine de 10 luni, se gaseste tot naclaita de contestatii ale „neinitiatilor”.
Prima licitatie, cazuta la CNSC
Oricarei licitatii autohtone ii sta bine sa fie trantita la prima incercare, astfel intamplandu-se si cu cea de la Braila, unde prima incercare de atribuire a contractului de 100 de milioane de lei a cazut la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC), pentru ca toata lumea punea la indoiala buna intentie a Primariei municipiului Braila, organizatorul licitatiei.
La prima licitatie, organizata in septembrie 2009, s-au prezentat Tehnologica Radion, Arcadia Company Galati in asociere cu Compania de Utilitati Publice Dunarea Braila, Societatea de Constructii in Transporturi Bucuresti cu Apolodor, Max Boegl cu Tancrad, Swietelsky cu Euroconstruct, Mari Vila Com cu Delta ACM ‘93 si Alpine Bau GMBH Austria. Oferta cea mai avantajoasa la vremea respectiva era cea a Mari Vila Com si Delta ACM 93, numai ca valul contestatiilor a inceput sa curga. Acestea reclamau de la lipsa unor documente ale competitorilor pana la neclaritatea unor specificatii tehnice, astfel ca CNSC explica pe vreo 44 de pagini motivele care au dus la decizia de suspendare a procedurii de licitatie si la obligarea autoritatii contractante la reluarea procedurii de atribuire.
Trebuie spus ca ofertele la prima licitatie oscilau intre 65 de milioane de lei si 86 de milioane de lei, cu sume considerabil mai mici decat pretul de 100 de milioane de lei la cat stabilise autoritatea contractanta valoarea lucrarii.
La a doua licitatie, adversarii se regrupeaza
O lucrare atat de mare, care poate insemna pentru unii jucatori de pe piata constructiilor diferenta intre existenta si lichidare, a dus la o regrupare a taberelor pentru cea de-a doua procedura demarata in aprilie 2010. Astfel ca Delta ACM ‘93 merge in asociere cu Confort SA Alpine, care la prima licitatie venise singura Arcada Company cu Vega ‘93, in timp ce asfaltatorul de la „Golden Blitz” Euroconstruct Trading face cuplu cu Tancrad SRL si cu Max Boegl, prezenta la multe lucrari prin tara alaturi de Bog’art SRL, o alta companie apropiata ministrului Economiei, Adriean Videanu.
Ce au facut, ce n-au facut organizatorii licitatiei, dar linia rosie a contestatiilor s-a incins si de aceasta data. Mai mult, Primaria municipiului Braila i-a eliminat pur si simplu pe primii trei clasati dupa criteriul pretului care conteaza in proportie de 70%, urmat de termenul de executie cu 20% si de garantia data lucrarii cu 10%.
Pe ce motive au fost eliminati primii trei clasati? Care mai de care mai tehnice si mai puerile. De exemplu, una dintre firme a fost eliminata pentru ca asfaltul pe care urma sa-l foloseasca nu avea standard romanesc, dar avea standard european, caruia cel romanesc i se „subordoneaza”. Un alt motiv pentru care o alta companie a fost zburata de la licitatie a fost ca nu are certificat de atestare privind plata obligatiilor la Fondul de Mediu ca si consortiu, desi una dintre cele doua firme care alcatuiesc consortiul are acest certificat, iar in Austria, unde-si are sediul societatea respectiva, nu i se cere niciodata o astfel de hartie. Mai mult, un alt motiv pentru care consortiul format din Alpine Bau Gmbh si Mari Vila a fost eliminat – pentru ca nu a prezentat un „extras de cont prin care sa dovedeasca faptul ca detine un disponibil de 30% din suma pentru care se angajeaza sa execute contractul, asa cum s-a solicitat prin fisa de date a achizitiei”. Numai ca respectivul consortiu prezentase pe de o parte „un document eliberat de Raiffeisen Landesbank Oberosterreich, prin care se confirma disponibilitatea sustinerii din liniile de credit curente detinute, independent de alte obligatii contractuale, a unui flux de numerar in valoare minima de 31.000.000 de lei, pe o perioada de sase luni, respectiv acea perioada de timp necesara realizarii a minimum 30% din obiectul contractului, alaturi de declaratia notariala data de reprezentantii legali ai societatii noastre prin care ne-am angajat ca liniile de credit in cuatum de 31.000.000 de lei deschise la Raiffeisen Landesbank Oberoste-rreich sa fie utilizate exclusiv pentru contractul obiect al procedurii de atribuire”, iar pe de alta parte un „document eliberat de UniCredit Austria, prin care se confirma detinerea de catre Alpine Bau la aceasta banca a unei linii de credit de garantii de 276.000.000,00 euro”. In pofida acestor documente, care arata soliditatea financiara a acestui consortiu, care oferise cel mai scazut pret pentru modernizarea bulevardului brailean, li s-a aratat usa.
Un alt motiv, pentru care unul dintre primii clasati s-a vazut eliminat a fost neprezentarea dotarii utilajelor, care urmau sa fie folosite la lucrare, cu sisteme GPS 3D. HG 925/2006 privind normele de aplicare a OUG 34/2006 privind achizitiile publice obliga autoritatile contractante sa puna intrebari acolo unde sunt neclaritati. Mai exact, daca Primaria Braila ar fi mirosit ceva in neregula cu oferta de sisteme GPS 3D pe excavatoarele unui participant era obligata sa il intrebe in mod explicit si nu sa-l elimine la sfarsitul balului pe motiv ca oferta acestuia a fost neconforma.
O mica chichita legislativa prin care autoritatea s-a spalat pe maini cu textul legii in brate, dar care scoate un competitor dintr-o licitatie pe baza subiectivismului interpretarii sau nu a textului de lege.
Chichite de respingere a „neinitiatilor” au mai fost invocate de Primaria Braila care ar trebui sa semneze saptamana aceasta contractul cu Euroconstruct Trading ‘98, insa toti „neinitiatii” sunt decisi sa conteste si aceasta de-a doua incercare de atribuire a afacerii de la Braila la CNSC.
Asfaltatorii „Golden Blitz“ castiga cu o oferta mai scumpa cu 32 mil. lei
Si uite asa, cu toate chichitele interpretate de Primaria municipiului Braila, ce-a de-a patra oferta ca si pret, conform procesului verbal de deschidere din 7 iunie 2010, adica cea de 99,92 milioane lei (sic!) a asfaltatorului „Golden Blitz“ este la cateva zile distanta de parafare. Nu conteaza ca oferta de pe locul 3 a fost de 75,9 milioane de lei, nici ca aceea de pe locul 2 a fost de 65,6 milioane de lei, iar cea de pe primul loc de doar 62 de milioane de lei, adica cu mai bine de 50% sub cea care este pe cale sa fie declarata castigatoare. In plina criza economica, o primarie saraca cum este cea a Brailei isi permite luxul sa atribuie un contract la o valoare cu 32 de milioane de lei mai mare.
Cancerul modificarii Legii achizitiilor publice
Una dintre modificarile cancerigene la OUG 34/2006 privind achizitiile publice, trecuta recent suspect de rapid prin guvern, da autoritatilor contractante posibilitatea de a incheia contractele de achizitii publice imediat dupa ce contestatia „neinitiatilor” a fost respinsa de CNSC si nu dupa ce o instanta judecatoreasca se va fi pronuntat asupra legalitatii respectivului contract.
Practic dupa ce contestatia, „neinitiatilor” afacerii de la Braila va fi respinsa de CNSC, asfaltatorii de la „Golden Blitz” vor avea calea deschisa pentru a pune mana cu cel mai scump pret pe modernizarea bulevardului brailean.
Adio justitiei in achizitiile publice. Recentele modificari ale OUG 34/2006 permit autoritatilor contractante sa semneze contractul imediat dupa respingerea contestatiei de catre CNSC, nu dupa ce o instanta judecatoreasca se pronunta asupra contractului.
Sursa : Financiarul.com
Un elicopter aparţinând forţelor aeriene israeliene s-a prăbuşit, luni după-amiază, la graniţa dintre judeţele Braşov şi Dâmboviţa. Elicopterul făcea parte dintr-o misiune de pregătire. Şase ofiţeri israelieni, aflaţi la bord, şi un ofiţer român au murit. Este vorba despre un elicopter CH 53, aflat în dotarea forţelor armate israeliene şi modernizat.
Potrivit unui comunicat MapN, la ora 15:20, elicopterul a pierdut legătura radio cu centrul de Raportare Control al exerciţiului aerian, ulterior “epava” aparatului de zbor fiind localizată din aer în zona Fundata – Zărneşti. Ministerul Apărării a precizat că s-a pus în aplicare imediat operaţiunea de căutare-salvare. La aceasta iau parte un elicopter de evacuare medicală MEDEVAC aparţinând Forţelor Aeriene Române şi două elicoptere israeliene.
În jurul orei 17:45 echipele de căutare-salvare au localizat din aer “epava” elicopterului israelian care a fost dat dispărut, în zona Fundata-Zărneşti din judeţul Braşov.
“Mă aflam în Poiana Ţapului, în parc, unde zburau trei elicoptere, ultimul dintre ele s-a dus înspre Leaota, munţii Bucegi. Al treilea s-a lăsat brusc şi a ieşit fum din el. Ne-am tot uitat după el şi nu l-am mai văzut. Era ora 15.30 când s-a întâmplat incidentul”, a declarat Cristi Vlad, un martor al accidentului.
Elicopterul CH 53 este un aparat de zbor israelian, de transport, care participa, la exerciţiul comun aerian româno-israelian Blue Sky 2010. Exerciţiul se desfăşoară în perioada 18-29 iulie la aerodromul Boboc şi aare ca obiect executarea de misiuni de căutare, salvare şi evacuare medicală.
Deocamdată nu se cunosc împrejurările în care s-a produs
accidentul. Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, a dispus formarea şi trimiterea la faţa locului a unei echipe care să cerceteze cauzele producerii acestui accident, şi a cerut sesizarea parchetului General în acest caz.
Săptămâna trecută un elicopter israelian CH 53 care participa la exerciţiul comun aerian româno-israelian Blue Sky 2010, a aterizat de urgenţă în zona localităţii Priboiu, din cauza unei defecţiuni tehnice.
Sursa: Antena3.ro
Video: